Bobiţă, Buburuză şi iconografia ortodoxă

Am observat că persoanele care nu participă la viaţa Bisericii sunt mai atrase de tablourile religioase în stil catolic şi de realismul lor. Şi eu îmi aduc aminte că atunci când eram mai mic îmi plăceau mai mult icoanele care aveau chipurile sfinţilor pictate realist, ca şi cum ar fi surprins realitatea în fotografie. Icoanele păreau practic portrete făcute sfinţilor de către un pictor. Şi astăzi mama are în casă o icoană a Maicii Domnului a cărui chip, foarte frumos şi blând de altfel, e realizat în acest stil, şi toată copilăria mea am văzut-o în casă…şi asta bineînţeles m-a influenţat.

Iconografia bizantină e cu totul altfel, pictarea personajelor se apropie mai mult de poveste, de o lume de basm, decât de realitate. Relieful, construcţiile, obiectele şi persoanele se află unele faţă de altele în proporţii ireale. Atmosfera unei icoane ortodoxe se reduce adesea fascinant la un număr mic de persoane şi lucruri esenţiale, eliminând detaliile.

Fetiţele noastre urmăresc la televizor un desen animat care pe mine m-a surprins cu frumuseţea lui. Sincer vă spun, nu credeam că într-o lume în care mass-media promovează atâta urâciune e posibil ca un post de televiziune să difuzeze un film animat atât de curat şi atât de frumos. Bobiţă şi Buburuză este creat de o echipă din Ungaria, şi noi am aflat de el de pe canalul Minimax, un post de televiziune pentru copii care nu promovează violenţa şi vulgaritatea în desenele animate.

Înainte de a vă vorbi despre Bobiţă şi Buburuză aş vrea să acordaţi câteva secunde, sau chiar un minut-două, pentru a vizualiza un episod din acest serial animat.

Din primele clipe veţi observa că se adresează copilaşilor foarte mici, de 2-3 ani, dar nu numai. Lumea în care Bobiţă-băiatul melc şi Buburuză-fetiţa mămăruţă trăiesc este una de basm, ca-n cele mai frumoase poveşti din sufletul nostru, o lume fără răutate, un univers în care omul şi natura sunt cei mai buni prieteni. O lume în care soarele este mereu lângă ei şi le zâmbeşte, urmârindu-i adesea cu privirea şi mângâindu-i cu razele calde. O lume în care este mereu primavară, câmpul fiind pline de floricele, şi mereu toamnă, pomii fiind plini cu fructe. Relieful pare a fi unul creionat de mânuţele copilaşilor de grădiniţă, cu dealuri şi văi line şi mereu înverzite.

Toată natura este centrată spre locul unde personajele îşi trăiesc viaţa, e ca şi cum ei ar fi singurii pe glob, sau lumea ar fi fost creată doar pentru ei. Munţii, norii, soarele, peştii, apa, pomii, luna, stelele, păsările, totul există doar pentru ca Bobiţă şi Buburuză să se bucure de viaţă. Culorile, muzica şi vocile personajelor transmit acea stare de linişte, de fericire şi de lipsă a grijilor, care caracterizează în general viaţa unui copilaş de câţiva anişori.

Nu există ură, răutate, sau gânduri rele între personaje ci doar iubire şi prietenie. Bucuria lor cea mai de preţ este să se joace împreună de dimineaţă până-n seară. E povestea unei copilarii mereu fericite, care descrie minunat lumea fascinantă a copilaşilor. Daca ar fi să descriu acest desen animat în doar două cuvinte aş spune: frumuseţe şi iubire. Frumuseţea lumii în care trăiesc şi iubirea dintre Bobiţă, Buburuză şi prietenii lor.

Bobiţă şi Buburuză este un desen animat care reduce genial lumea la esenţă sa, care străpunge orice suflet şi după care noi aleargăm însetaţi: iubirea şi frumuseţea creaţiei lui Dumnezeu. Asta e viaţa copiilor: joc, inocenţă, afecţiune, descoperire, prietenie, iubire… noutate, culoare, improvizaţie, libertate, spirit creativ, fericire…

La acestea ne cheamă Hristos când ne spune: „Adevărat zic vouă: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor. Deci cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în împărăţia cerurilor.” (Matei 18, 2-4)

Tot ce lipseşte din lumea lui Bobiţă şi Buburuză trebuie să lipsească şi din viaţa noastră: răutate, invidie, suspiciune, egoism, mândrie, suferinţă, chin, concurenţă, lăcomie, ură, desfrânare, ucidere, deznădejde, disperare, etc.

Copiii în inocenţa şi simplitatea lor ne arată sensul vieţii omului pe pământ. Copilăria, spune IPS Bartolomeu Anania, este viaţa în rai pentru copii, şi ar trebui ca părinţii să poarte mereu grijă ca această frumuseţe să nu fie ştirbită de nimic.

De ce desenele animate sunt mult mai bine primite de copii decât filmele?

Pentru că descriu mult mai bine starea sufletească în care ei se află în acel moment. Pentru că imaginaţia în copilărie este asemenea raţiunii la maturitate. Copiii folosesc imaginaţia pentru lumea în care trăiesc la fel cum noi, adulţii, folosim raţiunea în lumea noastră. Dar există o mare diferinţă: imaginţia copiilor este curată şi nepătată de păcat, şi din acest motiv imaginaţia îi ajută să înţeleagă lumea mult mai bine în esenţa ei. Pentru un adult imaginţia cariată de răutate mai mult distorsionează percepţia realităţii în care trăieşte.

Acesta este motivul pentru care unii oameni preferă icoanele pictate în stil catolic (renascentist) în care pictura e mult mai aproape de realitatea lor. Când văd o icoană pictată în stil bizantin, cu personaje şi peisaje mai aproape de lumea basmului decât de realitate, imaginaţia nu-i ajută în a înţelege sensul icoanei ci se constituie ca o barieră.

Pe de altă parte oamenii înduhovniciţi, care participă mereu la viaţa Bisericii, adăpându-se permanent cu Harul lui Dumnezeu, reuşesc să perceapă mult mai clar mesajul unei icoane bizantine,

Icoana bizantină, la fel ca lumea desenului animat, reduce lumea la esenţele ei: relaţia dintre Dumnezeu şi om, trecerea omului prin lume spre împărăţia cerurilor, lupta cu păcatul, asceza, sfinţenia, îndumnezeirea, renunţarea la sine, iubirea aproapelui… Icoana ortodoxă descrie în ea tot ce contează în esenţă pentru om…restul, tot ce rămâne nedescris, sunt detalii… Icoana ortodoxă în simplitatea şi frumuseţea ei arată sensul omului în lumea aceasta, indiferent de talantul pe care-l are şi de circumstanţele vieţii.

Icoana bizantină trasmite taine ale lui Dumnezeu pe care o pictură în stil realist n-ar putea nicoodată. Aşa cum animaţia Bobiţă şi Buburuză transmite o stare a copilăriei fericite pe care filmele nu o vor putea transmite niciodată, la fel icoana ortodoxă descrie lucrarea de mântuirii a omului de către Dumnezeu într-un fel în care un tablou religios n-ar putea niciodată s-o facă. Nivelul abstract pe care-l percepem în icoana bizantină e o dovadă că viaţa la care ne cheamă Hristos e esenţial alta decât viaţa pe care o ducem noi. Icoanele sunt aşa diferite de realitatea noastră, pentru că viaţa în Dumnezeu este aşa de diferită faţă de păcat, pentru ca sfinţenia este aşa de diferită de realitate, pentru că înţelepciunea lui Dumnezeu este nebunie pentru lume, pentru că lumea nu L-a putut cunoaşte pe Dumnezeu în înţelepciunea ei.

Când lucrurile devin foarte complicat de explicat, se recurge adesea la o simplificare majora folosindu-se o schemă mult simplificată a problemei pentru a ca mesajul să fie transmis mai uşor. Icoanele reduc realitatea vieţii umane la o schemă mult simplificată, dar care în simplitatea ei poate transmite mult mai mult decât un tablou religios realist.

Icoana bizantină este un desen animat pe înţelesul adulţilor.

Dacă vi se va întâmplă să percepeţi o icoană bizantină ca pe un desen dintr-o carte de poveşti, amintiţi-vă că acesta e singurul mod în care noi adulţii mai putem percepe realitatea vieţii veşnice, a unei vieţi accesibile nouă încă de pe acum, dar care e total în afara lumii materiale.

(Claudiu)

Tag-uri:,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: