Existența conștiinței în om – un argument în favoarea existenței unui Creator

intelectualContinuăm seria întrebărilor care vin să infirme ipoteză că Universul și omul s-au creat în mod întâmplător. De data aceasta am ales o temă pe care s-o analizăm: conștiința.

De ce toți putem gândi, și nu doar unii? De ce suntem conștienți de noi înșine, de lumea din jurul nostru, de Planeta pe care trăim, de întreg Universul? De ce nu ne limităm sfera de întrebări și căutare doar asupra lumii din jurul localității în care trăim?

Dacă omul e un produs al evoluției materiei cum de are în el ceva mai presus de materie? Dacă omul a evoluat din primate așa cum susțin evoluționiștii, atunci sufletul omului (carcateristicile personalității lui) cum au evoluat?

De ce avem toți sentimente? De ce vibrăm toți la aceleași impulsuri: atenție, afecțiune, iubire, creativitate, noutate, suferință, etc.?

De ce toți avem gânduri de mustrare când facem răul? De ce dăm mărturie toți că avem o conștiință care ne atenționează până unde putem înainta și care e granița peste care nu putem trece? De ce nu suntem fericiți după ce păcătuim?

De ce după săvârșirea răului nu avem așa o mare bucurie ca după ce săvârșim binele?

Cine a stabilit care sunt limitele binelui și a răului? Cine a pus în mintea noastră acest set de reguli?

Ce este până la urmă conștiința? De ce toți considerăm că e rău să violezi un copil? De ce toți ne ferim de suferință și ne protejăm trupurile? Dacă totul e întâmplător cum de toată umanitatea, de la primul om și până la ultimul născut astăzi, are o bază comună a moralității, un set de principii morale comune conștiinței tuturor?

Cum de conștiința ne mustră nu doar după ce am săvărșit răul ci și înainte de a-l săvârși, ca și cum am avea în noi un mecanism, care prevestind ce alegeri vom face în viitor, reacționează?

Cum de conștiința ne mustră în intensitate conform cu gravitatea păcatelor pe care le-am făcut sau urmează să le facem? Asta înseamnă că în conștiința noastră, presupunând că e un mecanism și nu vocea lui Dumnezeu în om, sunt definite caracteristici care țin cont de suferința pe care faptele noastre o vor crea lumii. Cu cât păcatul pe care-l facem aduce mai multă suferință celor din jur cu atât mustrările de conștiință sunt mai puternice. Asta înseamnă că de fapt, acest mecanism al conștiinței se definește din start raportându-se la alți oameni din jur.

Prin urmare apariția întâmplătoare a omului prin evoluție nu stă în picioare atât timp cât primul om are în el un mecanism care se definește pe sine raportându-se față de ceilalți. Asta înseamnă că omul nu se poate crea singur și nici întâmplător atât timp cât ființa lui dă mărturie despre alți oameni creați la fel, care au ceva care îi unește, îl leagă ca un fir roșu. Asta demonstrează doar că au un Creator comun.

Conștiința nu se șterge ci ne mustră și pentru păcate făcute acum 50 de ani.

Cum de mustrările de conștiință se diminuează sau dispar atunci când ne cerem iertare sau când reparăm în parte sau complet suferința pe care am cauzat-o?

Cum de uităm lucruri foarte importante, dar răul făcut unei persoane ni-l amintim instant atunci când ne întâlnim cu acea persoană?

Cum de caracteristicile mustrărilor de conștiință nu se modifică cu fiecare generație sau cu trecerea timpului? De ce eu am aceleași mustrări de conștiință ca și Sfântul Apostol Pavel, ca Ioan Gură de Aur sau ca Socrates?

De ce mustrările de conștiință nu diferă nicidecum în timp și în spațiu? Cum de un act de violență asupra altui om, va avea ca rezultat aceeasi intensitate de mustrare din partea conștiinței mele, atât în România cât și în Sudan?

De ce nu se schimbă mustrările de conștiință odată cu tradițiile și culturile lumii? Cum de uciderea unui om e o fărădelege de mii de ani, până astăzi?

Cum de descoperirile științifice și progresul tehnologic, de neimaginat din ultima sută de ani, nu modifică cu nimic „setul de reguli” ale conștiinței fiecăruia? Cum de contrar legalizării avortului în mai tot Occidentul, femeile au puternice mustrări de conștiință la omorârea unui copil în pântece?

Cum oare, deși uneori nu dăm curs vocii conștiinței, încercăm mereu să evităm situațiile în care ni s-ar putea expune păcatele și răul din noi? Dacă răul pe care-l fac e doar un rezultat liber al alegerilor mele, cum oare de mă rușinez și mă tulbur atunci când sunt arătat cu degetul pentru răul pe care l-am făcut?

Dacă n-ar fi conștiința vocea lui Dumnezeu în om, atunci cum oare ea ghidează miliarde și miliarde de oameni spre bine și nu spre rău?

Spre deosebire de multe aspecte ale educației, conștiința nu se transmite, nu se educă, nu se învață, ci te naști cu ea, așa cum te naști și cu impulsul de a suge la sânul mamei din prima secundă a vieții.

Cum de nu putem reprina mustrările de conștiință? Cum de nu putem înlătura gândurile care ne mustră după ce am săvârșit un păcat? Cum de nu putem fi stăpâni pe propria noastră minte, ci ne trezim că trăim sentimente de vinovăție care ne arată că nu putem fi autosuficienți, că ceva din afara noastră ne acuză ca și cum n-ar fi fost părtaș cu ființa noastră la fapta pe care am făcut-o?

Cum aș putea să presupun că un organ din mine mă mustră pentru fapta pe care eu ca om am făcut-o atât timp cât acel ”organ” e parte din trupul meu? De ce se comportă conștiința ca și cum ar fi un organ exterior trupului nostru?

Cum de conștiința acționează nu doar ca mustrător al răului ci și ca un mecanism de confirmare a binelui? Zicem de multe ori: „am făcut cutare și cutare lucru ca să am conștiința împăcată”. Asta înseamnă că mai toți încercăm, mai mult sau mai puțin să ne conformăm binelui pe care ni-l cere conștiința. Un alt argument care arată că o conștiință care confirmă împlinirea binelui în toate formele lui, este de fapt independentă de om în funcționarea ei.

Într-adevăr conștiința se întunecă, mustrările de conștiință pot a nu fi luate înseamă, dar asta nu demonstreză decât că Dumnezeu nu ne obligă să facem binele ci doar ne-a dat un mare punct de sprijin în săvârșirea binelui.

De ce nu mă mustră conștiința cu aceeași intensitatea atunci când lovesc un perete ca atunci când lovesc un om? Cum de mecanismele conștiinței fac o delimitere foarte clară între felul în care ne raportăm la oameni și felul în care ne raportăm la materie?

De multe poți fugi în lumea aceasta dar de tine însuți nu poți fugi. Mustrările de conștiință te urmăresc oriunde ai fi, orice ai face.

Conștiința știe dacă spun adevărul sau mint, și nu mă pot minți pe mine însumi că spun adevărul, atunci când mint.

Nu putem opri conștiința să înregistreze ceea ce gândim. Nu putem opri conștiința să-și facă treaba, ci mereu mereu ne supunem ei ca unui judecător nemițarnic. Nu poți mitui conștiința!

„Conştiinţa, care ştie şi înregistrează totul, ne reflectă pe noi înşine în propriile trăiri, gânduri, sentimente, idei, vise şi fapte. Un singur gând de iubire se întoarce mai puternic în trăirile noastre, căci conştiinţa îl recunoaşte ca fiind adevărat. Un gând rău se întoarce ca stare de slăbiciune în trup şi aşa conştiinţa ne vesteşte că am minţit (conştiinţa recunoaşte ca adevărate trăirile care întăresc viaţa) şi ne mustră. La fel ca-n pilda femeii desfrânate, mustrarea se întoarce ca stare insuportabilă în conştiinţa celui ce mustră, vreme în care – precum oamenii biblici – „ne îndepărtăm de Hristos”. Dar şi iubirea se întoarce mai puternică în conştiinţa celui ce-o trăieşte şi, prin aceasta, Omul se salvează pe sine însuşi!” (Maria Timuc)

Simplu fapt al existenței conștiinței în om, cu toate mecanismele pe care le-am descris mai sus, și cu multe altele pe care eu nu le știu, sunt un argument în favoarea existenței unui Creator, care a așezat o conștiință comună în toți oamenii, o voce care mereu ne îndrumă asemenea vocii Păstorului cel bun, de care oile mereu ascultă și-l urmează.

(Claudiu)

Anunțuri

2 gânduri despre „Existența conștiinței în om – un argument în favoarea existenței unui Creator

  1. androvip Ianuarie 18, 2013 la 8:35 am Reply

    Foarte bun articolul

  2. Calin Valean Ianuarie 19, 2013 la 6:40 am Reply

    Intrebari grele de tot pentru atei.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: