Ce ar putea avea în comun Sfinţii Părinţi şi reclamele? Aparent, nimic! Privind însă mai atent asupra lucrurilor, vom vedea însă cum, atât Sfinţii Părinţi, cât şi reclamele, cunosc foarte bine Omul.
Sfinţii şi oamenii care uneltesc reclamele observă cu aceeaşi atenţie psihicul, Sufletul şi patimile omului. Scopul cunoaşterii lor diferă însă, cei dintâi cunoscând mişcările Sufletului şi ale psihicului în chip de Iubire, spre tămăduire şi mântuire, iar cei de pe urmă cunoscându-le în chip egoist, spre o mai mare întunecare şi cădere.
Sfinţii Părinţi îndeamnă la cunoaşterea de sine pentru a se descoperi Chipul lui Dumnezeu din om. Cunoaşterea acestui Chip duce, mai apoi, la vederea păcatelor proprii, la înţelegerea modului în care lucrează patimile, care întunecă Mintea şi rătăcesc Inima, şi, mai apoi, la ferirea de toate relele, chemând neîncetat ajutorul lui Dumnezeu. Într-un cuvânt, Sfinţii Părinţi urmăresc eliberarea omului de lanţurile nevăzute ale patimilor văzute.
La rândul lor, cei care produc reclamele, urmăresc mişcările pătimaşe ale Sufletului şi profită de ele, în chip egoist, pentru câştig material sau pentru faimă (slavă deşartă). Reclamele nu mai sunt demult nişte simple îndemnuri comerciale, ele implicând astăzi adevărate strategii psihologice de manipulare şi vrăjire a celor cărora li se adresează.
Cunoaşterea patimilor pentru a ne elibera de ele este o lucrare duhovnicească, pe când cunoaşterea lor pentru a profita de ele este o lucrare diavolească. Oricărei patimi, reclamele i-au găsit soluţia „benefică”, satisfacerea ei, pentru un sentiment de împlinire şi încredere în sine. Precum se vede pretutindeni, „ingredientele” folosite în reclame nu sunt „de post”, acestea întunecând Mintea şi omorând viaţa Sufletului. Reclamele îl înrobesc pe Om şi mai mult patimilor deja existente în el.