Eram într-o seară pe stradă și mă întorceam acasă pe jos. Era târziu în noapte și aproape că nu mai vedeai mașini circulând. Ajung la o trecere de pietoni, văd semaforul pe roșu și rămân surprins. Fiind învățat să merg mai mult cu mașina și noaptea semafoarele să fie pe galben intermitent, nu eram nevoit să aștept. Acum, mă asigur, văd că nu vine nici o mașină… nici măcar la limita orizontului și mă gândesc: „Oare acum e păcat să traversez pe roșu dacă eu văd că nu e nimeni pe stradă, și m-am asigurat temeinic?”
Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă să respectăm legile statutului în care trăim:
„Tot sufletul să se supună înaltelor stăpâniri, căci nu este stăpânire decât de la Dumnezeu; iar cele ce sunt, de Dumnezeu sunt rânduite. Pentru aceea, cel ce se împotriveşte stăpânirii se împotriveşte rânduielii lui Dumnezeu. Iar cel ce se împotrivesc îşi vor lua osândă. Căci dregătorii nu sunt frică pentru fapta bună, ci pentru cea rea. Voieşti, deci, să nu-ţi fie frică de stăpânire? Fă binele şi vei avea laudă de la ea.”
dar asta în măsura în care ele nu ne îndeamnă la păcat, la călcarea poruncilor lui Dumnezeu.
Prin urmare, având acest îndemn în conștiință știam că e păcat să trec pe roșu, pentru că îmi puteam crea suferință mie și celorlalți oameni din jurul meu. Dar totuși eram singur pe stradă, eram 100% sigur că nu pot aduce suferință nimănui… aveam conștiința trează, mă asigurasem atent, oare tot păcat ar fi fost și în acest caz?