Olarul şi ceşcuţa

O familie a plecat intr-o excursie in Anglia pentru a cumpara ceva dintr-un frumos magazin de antichitati, pentru celebrarea celei de a 25-a aniversari de la casatorie. Amandurura le placeau antichitatile si produsele din argila, ceramice, in special cestile de ceai. Au observat o ceasca exceptionala si au intrebat:”Putem sa vedem cescuta aceea? Nu am vazut niciodata ceva atat de frumos.”

In timp ce doamna le oferea ceea ce cerusera, cescuta de ceai a inceput sa vorbeasca: „Voi nu puteti sa intelegeti. Nu am fost de la inceput o cescuta de ceai. Candva am fost doar un bulgare de argila rosie. Stapanul m-a luat si m-a rulat, m-a batut tare, m-a framantat in repetate randuri iar eu am strigat: „Nu face asta!”,”Nu-mi place!” „Lasa-ma in pace,” dar el a zambit doar si a spus cu blandete:”Inca nu!”

Apoi, ah! Am fost asezata pe o roata si am fost invartita, invartita, invartita. „Opreste!” Ametesc! O sa-mi fie rau!” am strigat. Dar stapanul doar a dat din cap si a spus, linistit:”Inca nu.” M-a invartit, m-a framantat si m-a lovit si m-a modelat pana a obtinut forma care i-a convenit si apoi m-a bagat in cuptor. Niciodata nu am simtit atata caldura. Am strigat, am batut si am izbit usa… Ajutor! Scoate-ma de aici!” Puteam sa-l vad printr-odeschizatura si puteam citi pe buzele sale in timp ce clatina din cap dintr-o parte in alta:”Inca nu.” Cand ma gandeam ca nu voi mai rezista inca un minut, usa s-a deschis. Cu atentie m-a scos afara si m-a pus pe raft… am inceput sa ma racoresc. O, ma simteam atat de bine!” Ei, asa este mult mai bine” m-am gandit.

Frizerul derutat

Un creştin a mers la o frizerie ca să-şi tundă părul şi să-şi taie barba. În timp ce frizerul îşi servea clientul, între cei doi s-a pornit o conversaţie interesantă. Au vorbit despre multe lucruri şi au abordat diverse subiecte. În cele din urmă au început să vorbească despre Dumnezeu. La acest subiect frizerul a declarat:

– Eu cred că Dumnezeu nu există.

– De ce spuneţi asta? a întrebat clientul.

– Trebuie doar să ieşiţi pe stradă şi veţi realiza că Dumnezeu nu există. Spuneţi-mi, dacă Dumnezeu ar există, ar mai fi atâţia oameni bolnavi? Ar mai fi atâţia copii abandonaţi? Dacă Dumnezeu ar exista, nu ar fi nici suferinţă şi nici durere. Nu-mi pot imagina un Dumnezeu iubitor care să îngăduie astfel de lucruri.

Clientul s-a gândit un moment, dar nu i-a răspuns deoarece nu a vrut să stârnească o ceartă. Frizerul şi-a terminat treaba, iar clientul a părăsit frizeria. Chiar când a ieşit din frizerie, creştinul nostru a văzut pe stradă un om cu părul mare, încâlcit şi murdar şi cu o barbă mare, neglijentă. Era murdar şi neîngrijit.

Clientul s-a întors la frizerie şi i-a spus frizerului:

– Ştiţi ce? Frizerii nu există.

– Cum puteţi spune asta? a întrebat frizerul surprins. Sunt aici, sunt frizer şi tocmai te-am aranjat!

– Nu! a exclamat clientul. Frizerii nu există, căci dacă ar exista atunci nu ar mai fi oameni cu părul lung şi murdar şi cu barba netăiată, cum e omul acela de afară.

– Ah, dar frizerii există! Însă asta se întâmplă când oamenii nu vin la mine.

– Exact! a afirmat clientul. Asta e ideea! Şi Dumnezeu există! Însă necazurile şi suferinţa se întâmplă atunci când oamenii nu vin la El şi nu-L caută pentru a-i ajuta. De aceea este atâta suferinţa şi durere în lume.

Funcțiile și rangurile sociale dispar, rămân doar sentimentele unuia față de celălalt

Mă gândeam odată cum o să fie lucrurile în împărăţia cerurilor, cum o să ne comportăm, cu cine o să fim acolo, şi ce o să facem. Mi-a venit o idee tare frumoasă şi vreau s-o împărtășesc cu voi.

Într-o companie mare există mulţi angajaţi, fiecare cu atribuţiile lui, există şi supervizori care au grija ca treaba angajaţilor să meargă bine. Există şi şefii de departamente şi în final există directorii cei mai mari care conduc compania. Mai sunt şi paznicii, şi femeile de servici, şi şoferii, şi instalatorii, şi avocaţii, sunt tot felul de oameni într-o companie, din toate vârstele şi de toate genurile.

Zilnic oamenii din această companie interacţionează, de voie sau fără de voie, pentru a-şi rezolva problemele. În fiecare zi oamenii vorbesc unii cu alţii, cer ajutorul unii altora şi nu pot rezolva lucrurile singuri, ci mereu cu ceilalţi. Unii colegi se-nţeleg foarte bine cu alţii, unii sunt supăraţi pe şefi, alţii se comportă frumos doar din complezenţă. Sunt unii şefi care conduc cu autoritate, alţii conduc cu blândeţe. Sunt unii şefi care te iartă, alţii care te pedepsesc, şi alţii care nu prea te apreciază. Unii o salută pe femeia de servici, alţii trec nepăsători pe lângă ea, unii schimbă o vorbă cu portarul care le ridică bariera la intrare, alţii nu. Unii sunt îmbrăcaţi mai bine alţii mai puţin bine, unii sunt mai bogaţi alţii mai săraci. Fiecare are o părere despre fiecare. Fiecare se raportează la celălalt în funcţie de modul lui de a fi.

Să presupunem că într-o zi toţi angajaţii acestei companii (80-90 de oameni) ar ajunge pe o insulă pustie unde numai ei sunt, şi nimeni altcineva. Firma ar fi dat faliment şi ei n-ar mai avea nici o şansă să scape de pe acea insulă pustie. De acum încolo ei trebuie să înveţe să supraveţuiască unii cu alţii.