De ce omul iubeşte aşa mult pacea dacă el însuși este produsul haosului?

Ştiţi ce mă surprinde? Faptul că trăim într-o societate în care toţi suntem fascinaţi de documentarele de pe Discovery, Naţional Geographic şi recunoaştem toţi incredibila minune a Universului în care trăim, dar pe de altă parte acceptăm inconştient găluşca apariţiei Universului prin întâmplare. Dacă totul e întâmplător atunci întâmplător să fie. Dacă totul e întâmplător atunci totul e permis şi nicio regulă nu stă în picioare.

Cum de nu se naște același om de două ori? Cum de toți oamenii se nasc şi evoluează având aproximativ aceeași statură? De ce nu cresc unii de 5 metri şi alții doar de un metru?

Cum de temperaturile pe Globul pământesc se situează mereu într-o marjă acceptabilă pentru om, care-i permite mereu să supravieţuiască? Cum de omul, care manipulează materia la câteva mii de grade celsius sau câteva zeci de grade cu minus, pentru a crea diferite obiecte, trăieşte într-o lume în care paradoxal temperaturile aerului se păstrează între -50 şi +50? Ce ciudat! E ca şi cum cineva ar avea mereu grijă de noi ca să trăim. Dacă lumea s-a creat întâmplător atunci de ce din întâmplare mâine nu sunt afară 160 de grade Celsius?

Dacă lumea s-a creat întâmplător atunci cum de eu, produsul acestei lumi, pot gândi raţional despre ea că e apărută la întâmplare?

De ce omul iubeşte aşa mult pacea dacă el însuși este produsul haosului?

Dacă lumea aceasta n-are un Creator cum de noi oamenii ne punem întrebarea cine a creat-o?

Cum de circuitul apei în natură este mereu același şi funcționează ca un mecanism perfect de mii de ani? De ce izvoarele nu dau apă murdară? De ce apele curg mereu în același sens?

Existența conștiinței în om – un argument în favoarea existenței unui Creator

Continuăm seria întrebărilor care vin să infirme ipoteză că Universul și omul s-au creat în mod întâmplător. De data aceasta am ales o temă pe care s-o analizăm: conștiința.

De ce toți putem gândi, și nu doar unii? De ce suntem conștienți de noi înșine, de lumea din jurul nostru, de Planeta pe care trăim, de întreg Universul? De ce nu ne limităm sfera de întrebări și căutare doar asupra lumii din jurul localității în care trăim?

Dacă omul e un produs al evoluției materiei cum de are în el ceva mai presus de materie? Dacă omul a evoluat din primate așa cum susțin evoluționiștii, atunci sufletul omului (carcateristicile personalității lui) cum au evoluat?

De ce avem toți sentimente? De ce vibrăm toți la aceleași impulsuri: atenție, afecțiune, iubire, creativitate, noutate, suferință, etc.?

De ce toți avem gânduri de mustrare când facem răul? De ce dăm mărturie toți că avem o conștiință care ne atenționează până unde putem înainta și care e granița peste care nu putem trece? De ce nu suntem fericiți după ce păcătuim?

De ce după săvârșirea răului nu avem așa o mare bucurie ca după ce săvârșim binele?

Cine a stabilit care sunt limitele binelui și a răului? Cine a pus în mintea noastră acest set de reguli?

Ce este până la urmă conștiința? De ce toți considerăm că e rău să violezi un copil? De ce toți ne ferim de suferință și ne protejăm trupurile? Dacă totul e întâmplător cum de toată umanitatea, de la primul om și până la ultimul născut astăzi, are o bază comună a moralității, un set de principii morale comune conștiinței tuturor?