Cristiano Ronaldo deghizat într-o piață din Madrid. Ești responsabil de fericirea feței tale, căci aceea e pentru mine.

Înainte de a așeza câteva gânduri despre subiectul anunțat în titlu, vă rog vizionați acest mic videoclip.

Cristiano Ronaldo, unul dintre cei mai buni jucători de fotbal ai lumii, este deghizat într-un adult de vârsta a doua, cu barbă și burtică și merge într-una din piețele Madridului pentru a face un ban jonglând cu mingea.

Începe să se joace cu mingea dar nu reușește să atragă prea multe priviri. Trecătorii presupun probabil că un băiat de cartier, un mingicar mai necăjit încearcă să scoată un ban cu ceea ce știe mai bine, sau probabil cu singurul lucru pe care știe să-l facă pentru a fi apreciat.

Observați cum Cristiano invită la joc în doi anumite persoane dar uneori e refuzat. Îi cere numărul de telefon unei tinere fete, dar iarăși e refuzat. Se mai agață unii la joc, dar fără a bănui nimic despre identitatea lui.

Oricât de bine ar dribla, și oricât de bine ar ține mingea pe picioare și pe cap, talentul său, darul său cel mare, nu-i identifică unicitatea printre ceilalți oameni, adică oricât de bine ar folosi mingea în fața ta de unul singur, e greu să-ți dai seamă că e Ronaldo. Poate fi orice alt jucător, poate fi un bărbat care joacă bine fotbal de sală, sau în cartier.

Părintele Dumitru Stăniloae spunea foarte frumos că fața mea nu e pentru mine ci e pentru ceilalți. În majoritatea timpului unei zile eu nu-mi văd fața, ci ceilalți mi-o văd și citesc pe ea ceea sufletul meu imprimă în ea. Frumusețea feței tale nu e pentru tine ci e pentru mine. Ești responsabil de fericirea feței tale, căci aceea e pentru mine, și dacă fericirea de pe chipul tău e tristețe, și eu mă voi întrista. Poartă de grijă sufletului tău ca să-mi porți și mie de grijă când ne vom întâlni. Ai grijă de trupul și de sufletul tău, căci astfel fața ta va lumina, având ca sursă lumina dumnezeiască din suflet, și eu mă voi împărtăși de lumina din tine.

Barcelona – Chelsea: un meci ca-n Vechiul Testament

Aseară am văzut un meci care va rămâne în istoria fotbalului, nu pentru că a fost spectaculos, nici pentru calitatea jocului, ci pentru deznodământul lui.

Premizele câștigării meciului erau mai toate în favoarea Barcelonei: cea mai bună echipă din lume, cu cel mai frumos fotbal de când s-a inventat acest joc, meciul s-a desfășurat pe Camp Nou în fața a 95.845 de spectatori, și miza părea să-i motiveze la maxim pe „extratereștri”: calificarea în finala Ligii Campionilor.

Pe de altă parte, Chelsea avea avantajul golului dat pe teren propriu în tur, când scorul a fost 1-0. Dar ce înseamnă un gol în fața unei mașini de fotbal care poate înscrie de 3-4 ori în câteva zeci de minute. În afară de fanii englezi, care sperau într-o minune, mai toată lumea se aștepta la o năvălire puternică a Barcelonei peste Chelsea.

În tur, Chelsea a fost acuzată că a făcut anti-joc, apărându-se tot timpul și câștigând meciul cu un fotbal urât. Cu toate acestea antrenorul lor, Roberto Di Matteo și-a încurajat pentru meciul retur jucătorii spunându-le: „Ne apărăm, nu primim gol şi ne calificăm”. Pare o nebunie să vii acasă la cea mai mare echipă din istoria fotbalului și să încerci să te aperi…

Campionatul Mondial de Fotbal si celalalt campionat

A inceput Campionatul Mondial de Fotbal, prilej de mare bucurie pentru intreaga lume. Pentru aproape o luna de zile, toate gandurile oamenilor vor fi indreptate spre acest concurs sportiv care a devenit un adevarat fenomen. Toate trusturile de stiri vor lasa in plan secund subiectele despre criza, saracie, boli, politicieni corupti, oameni jefuiti si toate uraciunile pamantului, pentru a arata din frumusetea fotbalului care bucura pe toata lumea.

Acum este vremea bucuriei, de la cel mai tanar pana la cel mai batran, de la cel mai sarac pana la cel mai bogat, si de la cel mai  nefericit pana la cel mai fericit om din lumea aceasta. Fiecare suporter din lumea aceasta are o echipa favorita si un jucator favorit. Cu sufletul la gura asteptam fluerul de inceput si de sfarsit al fiecarui meci. Ne bucuram cu totii cand echipa favorita inscrie un gol si ne intristam impreuna cand pierdem. Toata atmosfera si incarcatura emotionala pe care o genereaza acest joc ne face sa ne unim cu totii gandurile si aspiratiile de moment.

Campionatul Mondial de Fotbal este prilej de a ne intalni mai des si de a petrece mai mult timp cu prietenii, fara sa ne mai lasam antrenati de pesimismul lumii care s-a obisnuit sa vorbeasca doar despre rau. Tot ceea ce conteaza acum este fotbalul. La servici, la scoala, acasa, sau la telefon vorbim cu cei dragi despre fotbal, despre frumusetea jocului, despre driblingurile extraordinare pe care le fac jucatorii cei mai buni si despre golurile cele mai spectaculoase.

Pentru meciurile cele mai importante ale campionatului ne facem timp acolo unde in mod normal nu am fi gasit. Preferam sa dormim si sa mancam mai putin, numai sa nu pierdem un meci care se anunta spectaculos. Toata aceasta euforie dureaza pana la marea finala a campionatului, unde emotiile se aplifica si mai mult. Jucatorii echipelor care s-au calificat in finala dau tot ceea ce au mai bun in ei. Cu eforturi greu de cuprins in cuvinte, ei lupta pana in ultima secunda a meciului de finala, avand un singur scop: victoria. La final castigatorii plang de bucurie, iar invinsii plang de tristete. Suporterii au aceeasi soarta ca cea a echipei cu care au tinut. Aceasta este povestea care se repeta cu intreaga omenire din patru in patru ani. Pe cei mai multi ii prinde in joc, iar pe cei dezinteresati de fotbal ii lasa reci si apatici.

Basketul și Sfânta Scriptură

Acum câteva săptămâni unul din prietenii mei m-a invitat la un meci de basket unde el urma să facă câteva fotografii. Nu am fost aşa de încântat la început dar am acceptat gândindu-mă că e ceva nou şi merită să-ncerc. M-a atras zicându-mi că e un joc mai spectaculos decât fotbalul şi aproape în fiecare minut se dă un “coş”. Şi uite aşa am ajuns în sala de basket a Clubul Sportiv Militar Steaua care juca împotriva celor de la Piteşti.

A început meciul şi tot feluri de lucruri ciudate au început să se întâmple pe teren. Jocul era mediat de 3 arbitri care stăteau în teren şi îşi schimbau locurile între ei, plus încă vreo 2 arbitri pe margine, unul care stătea în faţa calculatorului şi altul care nota de zor câte ceva. Eu credeam că regulile jocului sunt simple, adica cine dă mai multe coşuri câştigă.

Arbitrii făceau tot felul de semne când opreau jocul anunţându-i pe jucători de fel de fel de încălcări ale regulilor. Comparam tot ce vedeam cu regulile din fotbal, mă aşteptam să vad “lovituri libere” sau “cornere” dar vedeam cu totul altceva. Nu puteam nici să calculez bine scorul, pentru ca unele coşuri erau de 3 puncte, altele de 2 iar unele doar de un punct, si mai mereu trebuia să fiu cu ochii pe tabelă.

Cei 3 arbitri din teren se consultau de multe ori şi se comportau ca o echipă încercând să facă faţă cât mai bine problemelor apărute în joc. Totul se întâmpla foarte repede şi tocmai de aceea prima repriză a fost pentru mine o enigmă.