A trecut aproximativ o oră de când am văzut unul dintre cele mai interesante filme din viaţa mea: „127 de ore”. Poate exagerez, poate nu-mi aduc aminte bine de filmele văzute în trecut, dar felul în care a fost realizat şi faptul că este inspirat dintr-o poveste reală mi-au intrat la inimă.
Filmul îl are în prim plan pe Aron, un căţărător american care, fiind în drumeţie prin Grand Canion cade într-o falie şi mâna îi rămâne blocată între perete şi un bolovan urnit odată cu căderea lui. Când a plecat de acasă nu a anunţat pe nimeni unde se duce, şi-a făcut rucsacul, s-a urcat în maşină, a dat muzica la maxim şi a plecat în timpul nopţii spre locul drumeţiei. Ajunge aproape de locul dorit, apoi se culcă în maşină. Dimineaţă se urcă pe bicicletă şi pleacă la drum.
Mai înainte de a cădea se întâlnise prin canion cu două fete cu care petrecuse câteva ore împreună, dar de care s-a despărţit la un moment dat. Însă la scurt timp după despărțire Aron cade într-o falie a canionului.
Văzându-şi mâna dreaptă blocată între perete şi bolovan Aron încearcă s-o tragă cu forţa, dar nu reuşeşte. Încearcă să urnească bolovanul sau să-l ridice, dar era prea greu, avea câteva sute de kilograme probabil. Mâna stângă îi era liberă. Văzându-se imobilizat începe să scoată din rucsac tot ce avea: apă, funii, camera video, ceas, briceag, mâncare, etc. şi se gândeşte la un plan de a scăpă.
Pe unde ajunsese el să se caţăre nu treceau oamenii. Era singur, striga după ajutor, dar nimeni nu-l putea auzi. Nimeni nu ştia unde e plecat. Singura lui şansă ar fi fost acele două fete de care s-a despărţit şi care-l invitaseră a doua zi la o petrecere, iar dacă a doua zi ar fi sesizat lipsa lui s-ar fi putut gândi că i s-a întâmplat ceva. Oricum acest scenariu era foarte puţin probabil să se întâmple pentru că ei se întâlniseră pentru prima dată, şi era oarecum normal să nu vină la o petrecere a unui grup de tineri necunoscuţi mai ales că nici nu dăduse un răspuns cert în această privință.
Aron, conştient că era singur şi nimeni nu-l putea ajuta, începe să dea cu cuţitul briceagului în piatră, încercând s-o ciobească şi să creeze un spaţiu care l-ar fi putut ajuta să-și retragă mâna prinsă.