127 de ore de suferinţă

A trecut aproximativ o oră de când am văzut unul dintre cele mai interesante filme din viaţa mea: „127 de ore”. Poate exagerez, poate nu-mi aduc aminte bine de filmele văzute în trecut, dar felul în care a fost realizat şi faptul că este inspirat dintr-o poveste reală mi-au intrat la inimă.

Filmul îl are în prim plan pe Aron, un căţărător american care, fiind în drumeţie prin Grand Canion cade într-o falie şi mâna îi rămâne blocată între perete şi un bolovan urnit odată cu căderea lui. Când a plecat de acasă nu a anunţat pe nimeni unde se duce, şi-a făcut rucsacul, s-a urcat în maşină, a dat muzica la maxim şi a plecat în timpul nopţii spre locul drumeţiei. Ajunge aproape de locul dorit, apoi se culcă în maşină. Dimineaţă se urcă pe bicicletă şi pleacă la drum.

Mai înainte de a cădea se întâlnise prin canion cu două fete cu care petrecuse câteva ore împreună, dar de care s-a despărţit la un moment dat. Însă la scurt timp după despărțire Aron cade într-o falie a canionului.

Văzându-şi mâna dreaptă blocată între perete şi bolovan Aron încearcă s-o tragă cu forţa, dar nu reuşeşte. Încearcă să urnească bolovanul sau să-l ridice, dar era prea greu, avea câteva sute de kilograme probabil. Mâna stângă îi era liberă. Văzându-se imobilizat începe să scoată din rucsac tot ce avea: apă, funii, camera video, ceas, briceag, mâncare, etc. şi se gândeşte la un plan de a scăpă.

Pe unde ajunsese el să se caţăre nu treceau oamenii. Era singur, striga după ajutor, dar nimeni nu-l putea auzi. Nimeni nu ştia unde e plecat. Singura lui şansă ar fi fost acele două fete de care s-a despărţit şi care-l invitaseră a doua zi la o petrecere, iar dacă a doua zi ar fi sesizat lipsa lui s-ar fi putut gândi că i s-a întâmplat ceva. Oricum acest scenariu era foarte puţin probabil să se întâmple pentru că ei se întâlniseră pentru prima dată, şi era oarecum normal să nu vină la o petrecere a unui grup de tineri necunoscuţi mai ales că nici nu dăduse un răspuns cert în această privință.

Aron, conştient că era singur şi nimeni nu-l putea ajuta, începe să dea cu cuţitul briceagului în piatră, încercând s-o ciobească şi să creeze un spaţiu care l-ar fi putut ajuta să-și retragă mâna prinsă.

Campionatul Mondial de Fotbal si celalalt campionat

A inceput Campionatul Mondial de Fotbal, prilej de mare bucurie pentru intreaga lume. Pentru aproape o luna de zile, toate gandurile oamenilor vor fi indreptate spre acest concurs sportiv care a devenit un adevarat fenomen. Toate trusturile de stiri vor lasa in plan secund subiectele despre criza, saracie, boli, politicieni corupti, oameni jefuiti si toate uraciunile pamantului, pentru a arata din frumusetea fotbalului care bucura pe toata lumea.

Acum este vremea bucuriei, de la cel mai tanar pana la cel mai batran, de la cel mai sarac pana la cel mai bogat, si de la cel mai  nefericit pana la cel mai fericit om din lumea aceasta. Fiecare suporter din lumea aceasta are o echipa favorita si un jucator favorit. Cu sufletul la gura asteptam fluerul de inceput si de sfarsit al fiecarui meci. Ne bucuram cu totii cand echipa favorita inscrie un gol si ne intristam impreuna cand pierdem. Toata atmosfera si incarcatura emotionala pe care o genereaza acest joc ne face sa ne unim cu totii gandurile si aspiratiile de moment.

Campionatul Mondial de Fotbal este prilej de a ne intalni mai des si de a petrece mai mult timp cu prietenii, fara sa ne mai lasam antrenati de pesimismul lumii care s-a obisnuit sa vorbeasca doar despre rau. Tot ceea ce conteaza acum este fotbalul. La servici, la scoala, acasa, sau la telefon vorbim cu cei dragi despre fotbal, despre frumusetea jocului, despre driblingurile extraordinare pe care le fac jucatorii cei mai buni si despre golurile cele mai spectaculoase.

Pentru meciurile cele mai importante ale campionatului ne facem timp acolo unde in mod normal nu am fi gasit. Preferam sa dormim si sa mancam mai putin, numai sa nu pierdem un meci care se anunta spectaculos. Toata aceasta euforie dureaza pana la marea finala a campionatului, unde emotiile se aplifica si mai mult. Jucatorii echipelor care s-au calificat in finala dau tot ceea ce au mai bun in ei. Cu eforturi greu de cuprins in cuvinte, ei lupta pana in ultima secunda a meciului de finala, avand un singur scop: victoria. La final castigatorii plang de bucurie, iar invinsii plang de tristete. Suporterii au aceeasi soarta ca cea a echipei cu care au tinut. Aceasta este povestea care se repeta cu intreaga omenire din patru in patru ani. Pe cei mai multi ii prinde in joc, iar pe cei dezinteresati de fotbal ii lasa reci si apatici.