Arhive pe etichete: suferinta

Eros Ramazzotti – „Se bastasse una canzone”. De ar fi deajuns un cântec frumos pentru a duce iubirea între oameni

De ceva vreme îmi doresc să scriu câteva gânduri despre melodia cântărețului italian Eros Ramazzoti: „Se bastasse una canzone” lansată în anul 1990 pe albumul „In ogni senso”, pentru că am simțit că are un duh bun, idei frumoase, nobile, care ating probleme esențiale ale vieții omului în Creație. De altfel întreg albumul artistului tratează teme legate de suferința umanității dar și lucrarea lui Hristos în lume. Vă recomand cu drag să-l ascultați.

Prima strofă a melodiei descoperă defapt ideea întregului cântec:

Se bastasse una bella canzone (De ar fi deajuns un cântec frumos)
A far piovere amore (Ca să plouă cu dragoste)
Si potrebbe cantarla un milione, (Ar putea fi cântată un milion)
Un milione di volte. (Un milion de ori)

Aflăm peste câteva strofe că melodia e dedicată tuturor celor care sunt mereu pe marginea disperării, mereu singuri, mereu în suferință, și au nevoie de afecțiune, de iubire, de sens.

Autorul caută astfel o soluție pentru ei, vrând mult să-i ajute. Și parcă ar spune:

„Dar cu ce i-aș putea eu ajuta ca un simplu cântăreț? Nu le văd inima, nu le înțeleg durerile, nu sunt doctor, nu pot face minuni, nu sunt Dumnezeu să iau asupra mea povara sufletulelor lor… Dar aș vrea să fac ceva pentru ei! Mi-aș dori mult ca prin cântecul meu să ridic suferința aproapelui meu, să-i aduc lumina în suflet, să alung răul din lume…”

Și stând puțin iarăși zice: „Dacă ar fi în puterea mea să alung răul din lume, aș face o melodie frumoasă, cât mai frumoasă, cea mai frumoasă! Aș sta mult și aș așeza fiecare vers și fiecare nota muzicală în așa fel încât să împrăștie mireasma bucuriei peste toți. Și apoi aș cânta-o în gura mare lumii, ca să picur iubire în inimile suferinde. Și oamenii ar îndrăgi-o și ar cânta-o și ei mai departe celor dragi și cei dragi s-ar umple și ei de iubire și apoi și ei ar cânta-o mai departe celor apropiați și în scurt timp, de la inimă la inimă, din glas în glas, această melodie frumoasă ar îmbălsăma lumea de iubire și n-ar mai exista nefericire pe pământ.”

E foarte interesant de observat că fiecare dar pe care-l primește omul de la Dumnezeu (darul vorbirii, al cântării, al poeziei, al milosteniei, al blândeții, al înțelepciunii, al îndemânării, al picturii, etc.) are în sine un caracter mântuitor, adică salvator, pentru că provine de la Însuși Mântuitorul, Salvatorul nostru, Domnul Iisus Hristos, care împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt ni l-a dat la naștere. Fiecare talent sau virtute ale unui om au în spate lucrarea lui Dumnezeu de a curăți lumea de apucăturile urâte.

Cântărețul bucură inima stomatologului cu melodiile sale, iar stomatologul îl vindecă în schimb de durerea de măsea. Pictorul așează pe pânză din suflet chipul Maicii Domnului pentru a-l dărui preotului iar preotul în schimb îl dezleagă de păcate și-i oferă din mâna sa pe Însuși Dumnezeu cu Trup și Sânge. Omul de știință descoperă GPS-ul pe care-l folosesc taximetriștii zilnic, iar taximetristul în schimb îi slujește omului de știință conducându-l la locul și timpul potrivit.

Darul sau virtutea mea sunt o continuare a mâinilor lui Hristos care răspândește în lume frumosul, binele, curăția, iubirea… pe El Însuși. Ne curățim și înfrumusețăm unii pe alții, fiecare cu darurile sale.

Iată de unde acest sentiment întemeiat în Adevăr al lui Eros Ramazzotti că prin darul lui de a cânta ar putea vindeca lumea… măcar o parte.

Continuă lectura

Olarul şi ceşcuţa

O familie a plecat intr-o excursie in Anglia pentru a cumpara ceva dintr-un frumos magazin de antichitati, pentru celebrarea celei de a 25-a aniversari de la casatorie. Amandurura le placeau antichitatile si produsele din argila, ceramice, in special cestile de ceai. Au observat o ceasca exceptionala si au intrebat:”Putem sa vedem cescuta aceea? Nu am vazut niciodata ceva atat de frumos.”

olarul-si-cescuta

In timp ce doamna le oferea ceea ce cerusera, cescuta de ceai a inceput sa vorbeasca: „Voi nu puteti sa intelegeti. Nu am fost de la inceput o cescuta de ceai. Candva am fost doar un bulgare de argila rosie. Stapanul m-a luat si m-a rulat, m-a batut tare, m-a framantat in repetate randuri iar eu am strigat: „Nu face asta!”,”Nu-mi place!” „Lasa-ma in pace,” dar el a zambit doar si a spus cu blandete:”Inca nu!”

Apoi, ah! Am fost asezata pe o roata si am fost invartita, invartita, invartita. „Opreste!” Ametesc! O sa-mi fie rau!” am strigat. Dar stapanul doar a dat din cap si a spus, linistit:”Inca nu.” M-a invartit, m-a framantat si m-a lovit si m-a modelat pana a obtinut forma care i-a convenit si apoi m-a bagat in cuptor. Niciodata nu am simtit atata caldura. Am strigat, am batut si am izbit usa… Ajutor! Scoate-ma de aici!” Puteam sa-l vad printr-odeschizatura si puteam citi pe buzele sale in timp ce clatina din cap dintr-o parte in alta:”Inca nu.” Cand ma gandeam ca nu voi mai rezista inca un minut, usa s-a deschis. Cu atentie m-a scos afara si m-a pus pe raft… am inceput sa ma racoresc. O, ma simteam atat de bine!” Ei, asa este mult mai bine” m-am gandit.

Continuă lectura

127 de ore de suferinţă

A trecut aproximativ o oră de când am văzut unul dintre cele mai interesante filme din viaţa mea: „127 de ore”. Poate exagerez, poate nu-mi aduc aminte bine de filmele văzute în trecut, dar felul în care a fost realizat şi faptul că este inspirat dintr-o poveste reală mi-au intrat la inimă.

Filmul îl are în prim plan pe Aron, un căţărător american care, fiind în drumeţie prin Grand Canion cade într-o falie şi mâna îi rămâne blocată între perete şi un bolovan urnit odată cu căderea lui. Când a plecat de acasă nu a anunţat pe nimeni unde se duce, şi-a făcut rucsacul, s-a urcat în maşină, a dat muzica la maxim şi a plecat în timpul nopţii spre locul drumeţiei. Ajunge aproape de locul dorit, apoi se culcă în maşină. Dimineaţă se urcă pe bicicletă şi pleacă la drum.

127-hours

Mai înainte de a cădea se întâlnise prin canion cu două fete cu care petrecuse câteva ore împreună, dar de care s-a despărţit la un moment dat. Însă la scurt timp după despărțire Aron cade într-o falie a canionului.

Văzându-şi mâna dreaptă blocată între perete şi bolovan Aron încearcă s-o tragă cu forţa, dar nu reuşeşte. Încearcă să urnească bolovanul sau să-l ridice, dar era prea greu, avea câteva sute de kilograme probabil. Mâna stângă îi era liberă. Văzându-se imobilizat începe să scoată din rucsac tot ce avea: apă, funii, camera video, ceas, briceag, mâncare, etc. şi se gândeşte la un plan de a scăpă.

Pe unde ajunsese el să se caţăre nu treceau oamenii. Era singur, striga după ajutor, dar nimeni nu-l putea auzi. Nimeni nu ştia unde e plecat. Singura lui şansă ar fi fost acele două fete de care s-a despărţit şi care-l invitaseră a doua zi la o petrecere, iar dacă a doua zi ar fi sesizat lipsa lui s-ar fi putut gândi că i s-a întâmplat ceva. Oricum acest scenariu era foarte puţin probabil să se întâmple pentru că ei se întâlniseră pentru prima dată, şi era oarecum normal să nu vină la o petrecere a unui grup de tineri necunoscuţi mai ales că nici nu dăduse un răspuns cert în această privință.

Aron, conştient că era singur şi nimeni nu-l putea ajuta, începe să dea cu cuţitul briceagului în piatră, încercând s-o ciobească şi să creeze un spaţiu care l-ar fi putut ajuta să-și retragă mâna prinsă.

Continuă lectura

Există cinci calităţi ale creionului care pot fi pildă oamenilor

hand-with-pencil„Un copil îşi privea bunicul scriind o scrisoare. La un moment dat, întrebă:

– Scrii o poveste care ni s-a întâmplat nouă? Sau poate e o poveste despre mine? Bunicul se opri din scris, zâmbi şi-i spuse nepotului:

– E adevărat, scriu despre tine. Dar mai important decât cuvintele este creionul cu care scriu. Mi-ar plăcea să fii ca el, când vei fi mare. Copilul privi creionul intrigat, fiindcă nu văzuse nimic special la el.

– Dar e la fel ca toate creioanele pe care le-am văzut în viaţa mea!

– Totul depinde de felul cum priveşti lucrurile. Există cinci calităţi ale creionului, pe care dacă reuşim să le menţinem, vom fi totdeauna oameni care trăiesc în bună pace cu lumea.

Prima calitate: poţi să faci lucruri mari, dar să nu uiţi niciodată că există o Mână care ne conduce paşii. Pe această mână o numim Dumnezeu şi El ne conduce totdeauna conform dorinţei Lui.

A doua calitate: din când în când trebuie să mă opresc din scris şi să folosesc ascuţitoarea. Asta înseamnă un pic de suferinţă pentru creion, dar până la urmă va fi mai ascuţit. Deci, să ştii să suporţi unele dureri, pentru că ele te vor face mai bun.

A treia calitate: creionul ne dă voie să folosim guma pentru a şterge ce era greşit. Trebuie să înţelegi că a corecta un lucru nu înseamnă neapărat ceva rău, este esențial să ne menţinem pe drumul drept.

Continuă lectura