Eros Ramazzotti – „Se bastasse una canzone”. De ar fi deajuns un cântec frumos pentru a duce iubirea între oameni

De ceva vreme îmi doresc să scriu câteva gânduri despre melodia cântărețului italian Eros Ramazzoti: „Se bastasse una canzone” lansată în anul 1990 pe albumul „In ogni senso”, pentru că am simțit că are un duh bun, idei frumoase, nobile, care ating probleme esențiale ale vieții omului în Creație. De altfel întreg albumul artistului tratează teme legate de suferința umanității dar și lucrarea lui Hristos în lume. Vă recomand cu drag să-l ascultați.

Prima strofă a melodiei descoperă defapt ideea întregului cântec:

Se bastasse una bella canzone (De ar fi deajuns un cântec frumos)
A far piovere amore (Ca să plouă cu dragoste)
Si potrebbe cantarla un milione, (Ar putea fi cântată un milion)
Un milione di volte. (Un milion de ori)

Aflăm peste câteva strofe că melodia e dedicată tuturor celor care sunt mereu pe marginea disperării, mereu singuri, mereu în suferință, și au nevoie de afecțiune, de iubire, de sens.

Autorul caută astfel o soluție pentru ei, vrând mult să-i ajute. Și parcă ar spune:

„Dar cu ce i-aș putea eu ajuta ca un simplu cântăreț? Nu le văd inima, nu le înțeleg durerile, nu sunt doctor, nu pot face minuni, nu sunt Dumnezeu să iau asupra mea povara sufletulelor lor… Dar aș vrea să fac ceva pentru ei! Mi-aș dori mult ca prin cântecul meu să ridic suferința aproapelui meu, să-i aduc lumina în suflet, să alung răul din lume…”

Și stând puțin iarăși zice: „Dacă ar fi în puterea mea să alung răul din lume, aș face o melodie frumoasă, cât mai frumoasă, cea mai frumoasă! Aș sta mult și aș așeza fiecare vers și fiecare nota muzicală în așa fel încât să împrăștie mireasma bucuriei peste toți. Și apoi aș cânta-o în gura mare lumii, ca să picur iubire în inimile suferinde. Și oamenii ar îndrăgi-o și ar cânta-o și ei mai departe celor dragi și cei dragi s-ar umple și ei de iubire și apoi și ei ar cânta-o mai departe celor apropiați și în scurt timp, de la inimă la inimă, din glas în glas, această melodie frumoasă ar îmbălsăma lumea de iubire și n-ar mai exista nefericire pe pământ.”

E foarte interesant de observat că fiecare dar pe care-l primește omul de la Dumnezeu (darul vorbirii, al cântării, al poeziei, al milosteniei, al blândeții, al înțelepciunii, al îndemânării, al picturii, etc.) are în sine un caracter mântuitor, adică salvator, pentru că provine de la Însuși Mântuitorul, Salvatorul nostru, Domnul Iisus Hristos, care împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt ni l-a dat la naștere. Fiecare talent sau virtute ale unui om au în spate lucrarea lui Dumnezeu de a curăți lumea de apucăturile urâte.

Cântărețul bucură inima stomatologului cu melodiile sale, iar stomatologul îl vindecă în schimb de durerea de măsea. Pictorul așează pe pânză din suflet chipul Maicii Domnului pentru a-l dărui preotului iar preotul în schimb îl dezleagă de păcate și-i oferă din mâna sa pe Însuși Dumnezeu cu Trup și Sânge. Omul de știință descoperă GPS-ul pe care-l folosesc taximetriștii zilnic, iar taximetristul în schimb îi slujește omului de știință conducându-l la locul și timpul potrivit.

Darul sau virtutea mea sunt o continuare a mâinilor lui Hristos care răspândește în lume frumosul, binele, curăția, iubirea… pe El Însuși. Ne curățim și înfrumusețăm unii pe alții, fiecare cu darurile sale.

Iată de unde acest sentiment întemeiat în Adevăr al lui Eros Ramazzotti că prin darul lui de a cânta ar putea vindeca lumea… măcar o parte.

Cristiano Ronaldo deghizat într-o piață din Madrid. Ești responsabil de fericirea feței tale, căci aceea e pentru mine.

Înainte de a așeza câteva gânduri despre subiectul anunțat în titlu, vă rog vizionați acest mic videoclip.

Cristiano Ronaldo, unul dintre cei mai buni jucători de fotbal ai lumii, este deghizat într-un adult de vârsta a doua, cu barbă și burtică și merge într-una din piețele Madridului pentru a face un ban jonglând cu mingea.

Începe să se joace cu mingea dar nu reușește să atragă prea multe priviri. Trecătorii presupun probabil că un băiat de cartier, un mingicar mai necăjit încearcă să scoată un ban cu ceea ce știe mai bine, sau probabil cu singurul lucru pe care știe să-l facă pentru a fi apreciat.

Observați cum Cristiano invită la joc în doi anumite persoane dar uneori e refuzat. Îi cere numărul de telefon unei tinere fete, dar iarăși e refuzat. Se mai agață unii la joc, dar fără a bănui nimic despre identitatea lui.

Oricât de bine ar dribla, și oricât de bine ar ține mingea pe picioare și pe cap, talentul său, darul său cel mare, nu-i identifică unicitatea printre ceilalți oameni, adică oricât de bine ar folosi mingea în fața ta de unul singur, e greu să-ți dai seamă că e Ronaldo. Poate fi orice alt jucător, poate fi un bărbat care joacă bine fotbal de sală, sau în cartier.

Părintele Dumitru Stăniloae spunea foarte frumos că fața mea nu e pentru mine ci e pentru ceilalți. În majoritatea timpului unei zile eu nu-mi văd fața, ci ceilalți mi-o văd și citesc pe ea ceea sufletul meu imprimă în ea. Frumusețea feței tale nu e pentru tine ci e pentru mine. Ești responsabil de fericirea feței tale, căci aceea e pentru mine, și dacă fericirea de pe chipul tău e tristețe, și eu mă voi întrista. Poartă de grijă sufletului tău ca să-mi porți și mie de grijă când ne vom întâlni. Ai grijă de trupul și de sufletul tău, căci astfel fața ta va lumina, având ca sursă lumina dumnezeiască din suflet, și eu mă voi împărtăși de lumina din tine.

Știi tu oare fiule? (de Sfântul Nicolae Velimirovici)

– De ce se închid norii când câmpiile sunt însetate de ploaie, şi se deschid atunci când câmpiile nu vor ploaie?

Din pricina răutăţii oamenilor, firea s’a tulburat şi şi-a lepădat rânduiala.

– Ştii tu oare, fiule, de ce ţarinile rodesc slab primăvara, iar vara dau recoltă proastă?

Pentru că şi fiicele oamenilor îşi urăsc rodul pântecelor lor şi îl ucid în plină creştere.

– Ştii tu oare, fiule, de ce izvoarele seacă şi roadele pământului nu mai au gustul de odinioară?

Din pricina păcatelor oamenilor, prin care a intrat neputinţa în toată firea.

– Ştii tu oare, fiule, de ce neamul biruitor rabdă înfrângeri din pricina neînţelegerii din lăuntru şi din pricina vrajbei, şi mănâncă pâinea amărită de lacrimi şi urâciune?

Deoarece i-a biruit pe vărsătorii de sânge din jurul său, dar nu i-a biruit pe cei din lăuntru.

– Ştii tu oare, fiule, de ce maica nu îşi poate îndestula fiii?

Pentru că, alăptându-i, nu le cântă cântecul dragostei, ci cântecul urii faţă de vecini.

– Ştii tu oare, fiule, de ce oamenii s’au urâţit şi au pierdut frumuseţea străbunilor?

Din pricină că au lepădat chipul lui Dumnezeu, care din lăuntru, din suflet, dăruieşte frumuseţe feţei şi au pus pomezi pământeşti.

– Ştii tu oare, fiule, de ce s’au înmulţit bolile şi înfricoşatele molime?

Pentru că oamenii au început să creadă că sănătatea este furată de la natură şi nu dăruită de Dumnezeu. Iar ceea ce e răpit cu sila, cu îndoită silă trebuie apărat.

– Ştii tu oare, fiule, de ce oamenii se luptă pentru pământ şi nu se ruşinează de asemănarea lor cu cârtiţele?

Pentru că pământul le creşte prin inimă, iar ochii văd doar ceea ce creşte în inimă. Şi pentru că, fiul meu, păcatul prea mult îi slăbeşte în lupta pentru ceruri.

Nu plânge, fiule, în curând Domnul va veni şi va îndrepta toate.

Sursa: Sfântul Nicolae Velimirovici – Inima în Marele Post, Editura Predania.

Experții de la Mercedes-Benz vor să dea viața unui autovehicul, asemenea lui Dumnezeu

Nemții n-au dezămăgit niciodată atunci când a fost vorba de tehnică, precizie, și invenții care au revoluționat lumea. Îi știm cu toții ca fiind poporul cel mai devotat muncii, cu servicii și produse de mare calitate care ies din mâinile unor oameni foarte bine instruiți, perseverenți și cinstiți. Calitatea germană a devenit un adjectiv care însoțește acest popor oriunde ajuunge și orice face.

Experții și tehnicienii de la Mercedes-Benz sunt din acest punct de vedere în top în privința calității produselor care ies din fabricile lor. O lume întreagă îi știe. O lume întreagă își dorește să conducă o mașină Mercedes, chiar dacă de obicei este mult mai scump decât autovehiculele altor mărci din aceeași

În 2012 o echipă de experți de la Mercedes-Benz și-a stabilit un țel pe care niciun producător de automobile din lume nu l-a atins până acum: prima mașină condusă autonom pe un traseu complex. Au mai existat proiecte ale altor companii în care inginerii reușeau să creeze un autovehicul care să se deplaseze autonom pe o autostradă cu ajutorul unor senzori montați în șosea sau pe parapeți. Însă echipa celor de la Mercedes au reușit un lucru excepțional: să creeze un autovehicul care să se deplaseze independent în condiții complexe de trafic: prin orașe, suburbii, sate, și zone metropolitane aglomerate, trafic ce conținea sute de semafoare, treceri de pietoni, sensuri giratorii, poduri, zone de construcție și foarte mulți oameni.

Traseul pe care au testat acest sistem inteligent de ghidare a fost unul istoric: Manheim – Bruchsal – Pforzheim, lung de 103 km, pe care, exact acum 125 de ani, în 1888, Bertha Benz circula cu prima mașină din istorie propulsată de un motor, numită Benz Patent-Motorwagen.

În vara anului 2013 s-a scris un nou capitol în istoria automobilului, în care șoferul a circulat luând mâinile de pe volan, fără a apăsă pe accelerație și fără a apăsa pe frână, ca un pasager.

Mașina era dotată în interior cu un computer pe care era instalat un sistem de localizare geografică care să ofere date la o precizie de un centimetru. Acest lucru se realiza prin intermediul a trei camere video și 8 radare montate pe automobil. Computerul aduna date, scanând împrejurimile de 10 ori pe secundă și comparând informațiile cu o hartă digitală foarte detaliată. Sistemul trebuia să se descurce în orice condiții de trafic, indiferent de vreme și condiții de lumină.

Ce m-a mirat pe mine cel mai mult și m-a motivat să scriu acest lucru este declarația unuia dintre experți: „Sistemul de ghidare a mașinii nu trebuia doar să identifice toate persoanele și obiectele care înconjurau mașina ci trebuia să și prezică mișcarea lor.”

Primăvara – icoana facerii lumii

Pe când noi, fraţilor, în templele noastre cele mici şi făcute de mână omenească săvârşim felurite slujbe dumnezeieşti şi trecem de la o sărbătoare la alta, templul cel mare şi nefăcut de mână omenească al naturii nu rămâne nici el fără de schimbări, căci şi într-însul un şir de ceremonii e urmat de altul şi într-însul se săvârşesc felurite rânduieli întru slava unuia şi aceluiaşi Domn şi Stăpân a toate.

Astfel, privind la podoabă cu care se îmbracă natura în acest anotimp al primăverii, privind la verdeaţă ce se iveşte de pretutindeni şi la florile ce în jurul nostru sunt presărate cu îmbelşugare şi asemănând toate acestea cu golătatea şi amorţeala de mai înainte, cine nu va zice că natura, care a dormit somnul iernii, s-a deşteptat acum ca dintr-un somn şi, urmând pilda Sfintei Biserici, a început şi ea a sărbători ziua Învierii?

A trece această sărbătoare nebăgată în seamă ar dovedi o neiertată nepăsare de către Însuşi Întemeietorul ei, Care, fără de îndoială, nu este Altcineva decât Însuşi Atotputernicul Făcător al naturii. Căci dacă până şi cel mai neînsemnat pictor nu înfăţişează tablourile sale înaintea ochilor tuturor fără un anumit ţel, apoi cu cât mai vârtos înţelepciunea dumnezeiască nu se poate să preschimbe întreaga întindere a pământului în vremea primăverii într-un minunat şi fermecător tablou, fără să aibă în vedere ca prin aceasta să dea învăţături folositoare acelor vederi cărora ea le înfăţişează acest tablou.

Aşadar, să nu fim nebăgători de seamă faţă de planurile înţelepciunii dumnezeieşti, ci să ne sârguim a ieşi şi a ne strămuta cu mintea noastră în templul cel mare şi larg al naturii, spre a primi învăţături de la acea măreaţă privelişte care se desfăşoară, acum, într-însul.

Multe gânduri şi simţăminte frumoase deşteaptă primăvara în sufletul nostru! Dar, mai cu seamă, ea ne dă trei învăţăminte mai inseminate:

a) Primăvara ne aduce aminte de facerea lumii, de starea noastră cea dintâi şi de căderea noastră;

b) Primăvara ne slujeşte că o icoană vie a învierii noastre din moartea păcatului şi ne arată ce trebuie şi ce nu trebuie să facem pentru aceasta înviere;

c) Primăvara preînchipuie reînnoirea viitoare a tuturor lucrurilor şi învierea noastră, care va avea loc la sfârşitul lumii. Să le cercetăm pe toate acestea cu amănunţime.

Cum oare văzând atâta ordine în Univers unii spun că totul la început a fost haos?

În acest articol vreau să facem un mic experiment împreună. Veți înțelege mai bine ce vreau să vă spun dacă veți vizualiza filmulețul de mai jos.

Înainte de asta vreau să spun zic câteva vorbe despre „The Slo Mo Guys”, realizatorii acestui filmuleț. Sunt doi băieți care au o cameră video ultra-performantă care poate filma cu zeci de mii de cadre pe secundă. Asta înseamnă că acel aparat video poate face mii de fotografii într-o secundă și le poate reda ca film. Cu ajutorul acestei camere ei filmează tot felul de experimente, pe care apoi le redau într-un montaj video, în care se pot observa foarte multe detalii, care scap ochiului liber. De exemplu filmează cum sparg un balon plin cu apă cu un ac, sau cum se sparge o cană, sau cum explodează o bombă artizanală, sau cum se aruncă într-o cadă plină cu apă, și tot așa. Filmele lor sunt foarte populare și au avut mare succes pe Youtube. Am văzut și eu mare parte din ele până când am dat de unul interesant, pe care vreau să-l discutăm împreună.

Pentru ca experimentul să aibă efect o să vă rog să dați play la acest film și să puneți pauză la 1 minut și 18 secunde (1:18). Și apoi să citiți sub film, ceea ce vă voi spune, după aceea să continuați vizualizarea.

 

Eu când am văzut prima oară acest film, tot așteptam să se întâmple ceva interesant: să se spargă ceva, să se miște ceva…. să văd acțiune. Până la minutul 1:18 tot am analizat elementele de decor, ca să-mi dau seama ce urmează.

Tot ce vedeam erau cutii de cola aruncate pe jos… care n-aveau nicio noimă… nu păreau a fi aranjate în vreun fel anume. În spate erau câteva cutii puse una peste alta, în forma unui castel… dar nici acelea nu-mi spuneau mare lucru. Peste tot cutii aruncate pe iarbă… fără sens… cutii albe și roșii.

Personalul localului işi rezervă dreptul de a-și selecta clienţii

Poate vi s-a întâmplat ca plimbându-vă prin oraș să vedeți la intrarea într-un bar, restaurant sau într-un club, următorul mesaj inscripționat: „Personalul localului işi rezervă dreptul de a-și selecta clienţii”.

Ce ați simțit în acele momente?

Pentru mine primele gânduri au fost următoarele: Aici nu intră oricine, e restaurant de fițe, e pentru cei bogați, trebuie să fii îmbracat bine. N-avem (eu și prietenii mei) față să intrăm aici. Dar oare cine poate intra? Care o fi criteriile prin care ești „scanat” la intrare de către personal?

Mesajul m-a făcut să mă simt exclus dar în același timp să-mi doresc să intru, ca unul care conștientizam că nu mă ridic la nivelul așteptărilor acelui local.

Bineînțeles treceam mai departe și uitam, dar de fiecare dată când revedeam acel restaurant, simțeam că e un loc interzis, un loc aparte, un loc în care mi-aș fi dorit mult să intru. Ba mai mult, în discuțiile cu prietenii, când eram mai tineri și căutam baruri și restaurante prin oraș ca să petrecem timpul, aduceam vorba despre acest loc interzis, povestindu-le uimit și cu respect despre acest local.

Mesajele de acest tip au un efect psihologic bine gândit, și vizează nu numai un efect pe termen scurt în mintea celor care-l citesc în fața ușii, ci și un efect pe termen mediu și lung în oraș, în comunitate. Știți foarte bine că oamenii bogați aleg adesea să meargă în locurile cele mai deosebite, pentru a trasa o linie clară la nivel social între ei și persoanele cu venituri medii și mici. De aceea îi veți vedea în restaurantele și localurile cele mai scumpe și luxoase. La noi în Galați, cum se deschide un restaurant nou de fițe, cum imediat vezi parcarea plină de mașini luxoase, semn că bogații vor să fie mereu la modă, mereu pe val, la curent cu toate noutățile. Ei își cumpără ultimele modele de mașini, cele mai noi modele de telefoane, laptopuri și tot felul de gadgeturi. Ei poartă hainele cele mai la modă, ei sunt deschidătorii de drumuri… ei dau trendul.

Prin urmare, a deschide un restaurant și a pune la intrare un astfel de mesaj, e din start o invitație tacită pentru cei bogați, primii care vor vrea să arate că nu le lipsește nimic pentru a se conforma cu standardele cerute de proprietarii restaurantului sau clubului. Bineînțeles fiecare restaurant / club preferă să aibă în mare parte clienți cu bani, pentru că ei sunt cei care comandă foarte mult și plătesc note de plată mari, cu bacșișuri consistente, față de cei cu venituri medii / mici care beau o bere sau un suc și nimic altceva.

A fi geniu te face mai special, dar te face oare mai iubit?

Cu puţine minute înainte de a începe să scriu acest articol am terminat de văzut filmul „A beautiful mind” (O minte frumoasă) în care a fost pusă în scenă viaţa adevărată lui John Nash, un matematician american. Descoperirile lui privind teoria jocurilor, geometria diferenţială şi ecuaţiile diferenţial parţiale s-au dovedit de mare folos în explicarea fenomenelor care gestionează norocul şi evenimentele care descriu sisteme complexe din viaţa noastră de zi cu zi.

E un film excepţional datorită mesajului pe care-l transmite, în primul rând; şi actorilor care au reuşit să intre în pielea personajelor exprimându-şi sentimentele mai mult prin mimica feţei şi prin gesturi decât prin cuvinte.

Povestea filmului începe la Princeton Univerity unde tânărul John Nash ajunge după ce a promovat Carnegie Institute of Technology unde a studiat cu bursă. Unul din profesorii lui Nash i-a scris o recomandare pentru a-l ajuta la admiterea la universitatea. Recomandarea era formată dintr-o singură propoziţie: „Acest om este un geniu.”.

Nash este acceptat la Princeton University. Fiind conştient de talentul său Nash intră în concurenţă cu unii din colegii lui şi încearcă uneori intenţionat, alteori fără să vrea, să le arăte că este cel mai bun. Cursurile îl plictisesc şi se înfiripează în el dorinţa de a descoperi ceva nou, de a face ceva original.

N-am putea defini întâmplarea dacă am trăi într-o lume creată la întâmplare

Pentrucă mass-media împreună cu învățământul preuniversitar și universitar susțin constant și fără niciun dubiu că universul s-a creat la întâmplare, acum câteva sute de milioane sau miliarde de ani, și lumea noastră așa cum arată astăzi, a evoluat dintr-un ”mic bulgăre” de energie-materie, am vrea și noi să susținem constant, cât de des se poate, că aceste teorii sunt o glumă, iar complexitatea incredibilă a lumii noastre strigă secundă de secundă în conștiințele noastre, că avem un Creator, un Dumnezeu care a făcut totul din iubire pentru noi oamenii.

Dacă posturi de televiziune, precum Discovery sau National Geographic afirmă de câte ori au ocazia că lumea s-a creat singură, deci întâmplător, acum câteva miliarde de ani, atunci vom susţine şi noi de mii de ori, la fel ca şi ei, că lumea noastră a fost creată de Dumnezeu acum aproximativ 7500 de ani.

Chiar şi noi creştinii, dacă auzim o minciună repetată la nesfârşit, spusă de persoanele din jurul nostru, ajungem până la urmă să tindem a o crede. Acesta e motivul pentru care am hotărât să combatem minciuna îmbrăcată în halatul ”științei”, susţinând şi noi cât de des se poate adevărul unui creaţii care funcţionează mai minuţios decât un ceas elveţian şi este mai frumoasă decât se aşteaptă cel mai mare ateu.

În acest prim articol aş vrea să discutăm despre întâmplare şi despre termenul „întâmplător”.

Ateii, oamenii care nu cred în existenţa lui Dumnezeu, explică apariţia Universului prin teoria Big-Bang. Această teorie postulează următoarele: „Universul s-a extins de la o singularitate primordială fierbinte și densă acum aproximativ 13.3-13.9 miliarde de ani. „Teoria Big Bang” este modelul care explică apariția materiei, energiei, spațiului și timpului, altfel spus la existența Universului.” Mai pe scurt spus, Universul a apărut din explozia unui ”mic bulgăre” de materie fierbinte şi s-a extins. Această teorie explică doar ”apariţia” Universului nu şi apariția vieții, așa cum o cunoaștem astăzi.

De ce omul iubeşte aşa mult pacea dacă el însuși este produsul haosului?

Ştiţi ce mă surprinde? Faptul că trăim într-o societate în care toţi suntem fascinaţi de documentarele de pe Discovery, Naţional Geographic şi recunoaştem toţi incredibila minune a Universului în care trăim, dar pe de altă parte acceptăm inconştient găluşca apariţiei Universului prin întâmplare. Dacă totul e întâmplător atunci întâmplător să fie. Dacă totul e întâmplător atunci totul e permis şi nicio regulă nu stă în picioare.

Cum de nu se naște același om de două ori? Cum de toți oamenii se nasc şi evoluează având aproximativ aceeași statură? De ce nu cresc unii de 5 metri şi alții doar de un metru?

Cum de temperaturile pe Globul pământesc se situează mereu într-o marjă acceptabilă pentru om, care-i permite mereu să supravieţuiască? Cum de omul, care manipulează materia la câteva mii de grade celsius sau câteva zeci de grade cu minus, pentru a crea diferite obiecte, trăieşte într-o lume în care paradoxal temperaturile aerului se păstrează între -50 şi +50? Ce ciudat! E ca şi cum cineva ar avea mereu grijă de noi ca să trăim. Dacă lumea s-a creat întâmplător atunci de ce din întâmplare mâine nu sunt afară 160 de grade Celsius?

Dacă lumea s-a creat întâmplător atunci cum de eu, produsul acestei lumi, pot gândi raţional despre ea că e apărută la întâmplare?

De ce omul iubeşte aşa mult pacea dacă el însuși este produsul haosului?

Dacă lumea aceasta n-are un Creator cum de noi oamenii ne punem întrebarea cine a creat-o?

Cum de circuitul apei în natură este mereu același şi funcționează ca un mecanism perfect de mii de ani? De ce izvoarele nu dau apă murdară? De ce apele curg mereu în același sens?