Funcțiile și rangurile sociale dispar, rămân doar sentimentele unuia față de celălalt

angajatiMă gândeam odată cum o să fie lucrurile în împărăţia cerurilor, cum o să ne comportăm, cu cine o să fim acolo, şi ce o să facem. Mi-a venit o idee tare frumoasă şi vreau s-o împărtășesc cu voi.

Într-o companie mare există mulţi angajaţi, fiecare cu atribuţiile lui, există şi supervizori care au grija ca treaba angajaţilor să meargă bine. Există şi şefii de departamente şi în final există directorii cei mai mari care conduc compania. Mai sunt şi paznicii, şi femeile de servici, şi şoferii, şi instalatorii, şi avocaţii, sunt tot felul de oameni într-o companie, din toate vârstele şi de toate genurile.

Zilnic oamenii din această companie interacţionează, de voie sau fără de voie, pentru a-şi rezolva problemele. În fiecare zi oamenii vorbesc unii cu alţii, cer ajutorul unii altora şi nu pot rezolva lucrurile singuri, ci mereu cu ceilalţi. Unii colegi se-nţeleg foarte bine cu alţii, unii sunt supăraţi pe şefi, alţii se comportă frumos doar din complezenţă. Sunt unii şefi care conduc cu autoritate, alţii conduc cu blândeţe. Sunt unii şefi care te iartă, alţii care te pedepsesc, şi alţii care nu prea te apreciază. Unii o salută pe femeia de servici, alţii trec nepăsători pe lângă ea, unii schimbă o vorbă cu portarul care le ridică bariera la intrare, alţii nu. Unii sunt îmbrăcaţi mai bine alţii mai puţin bine, unii sunt mai bogaţi alţii mai săraci. Fiecare are o părere despre fiecare. Fiecare se raportează la celălalt în funcţie de modul lui de a fi.

Să presupunem că într-o zi toţi angajaţii acestei companii (80-90 de oameni) ar ajunge pe o insulă pustie unde numai ei sunt, şi nimeni altcineva. Firma ar fi dat faliment şi ei n-ar mai avea nici o şansă să scape de pe acea insulă pustie. De acum încolo ei trebuie să înveţe să supraveţuiască unii cu alţii.

Aici directorul companiei nu mai poate da ordine, angajaţii nu-l mai tratează ca pe şeful lor. Portarul nu mai e portar ci e unul ca şi ei. Femeia de servici nu mai spală şi îngrijeşte birourile. Cei bogaţi, cu haine frumoase şi cu maşini scumpe sunt la fel cu cei mai puţini bogaţi şi cu cei săraci. Managerii nu-i mai pot privi de sus pe angajaţi, acum toţi trebuie să muncească cot la cot ca să supraveţuiască.  Instalatorul vorbeşte de la egal la egal cu avocatul,  managerii firmei sunt oameni de rând. Funcţiile nu mai există, tot ce avea când erau în companie (faimă, bogăţii, respect, beneficii, etc.) acum au dispărut.

Acum toţi sunt oameni, toţi sunt egali, nimeni mai presus ca altul. Tot ce a rămas este atitudinea unuia faţă de celălalt. A rămas dragostea unui coleg faţă altul, a rămas ajutorul pe care unul la dat celuilalt, a rămas amintirea iertării pe care un angajat a primit-o de la şeful său.

Oamenii sunt aceeaşi, funcţiile şi rangurile au dispărut, dar au rămas sentimentele unui faţă de celălalt. Toate sunt înregistrate în inimă. Nimic nu s-a uitat.

Ca să supraveţuiască oamenii au nevoie unul de altul, nimic nu-i mai obligă să se ajute, nimic nu-i mai obligă să fie buni, totul e la alegerea lor.

Cei care au ştiut să fie buni pe când erau angajaţi, care s-au înţeles bine cu toţi, acelora le va fi bine, se vor ajuta unii pe alţii. Cine a iertat atunci, acum a câştigat un prieten şi un ajutor. Cine i-a tratat pe alţii ca oameni acum se bucură şi el de omenia lor.

Cei egoişti vor fi izolaţi, cei care s-au refugiat în funcţia şi-n statutul lor, aceea vor rămâne singuri, căci funcţiile nu mai sunt. Cei care îşi etalau bogăţiile celorlalţi pentru a fi superiori acum sunt şi eu oameni de rând, acum sunt ca toţi ceilalţi. Superioritatea afişată jignea pe ceilalţi iar acum se culeg roadele, acum se văd prietenii, acum se aleg cei care au iubit, şi cei care au fost egoişti, vor rămâne singuri în egoismul lor.

Cine a ştiut să fie om, şi când era în funcţie, acum e primit şi iubit între ceilalţi.

Aşa e şi împărăţia cerurilor. Munca de zi cu zi în companie e viaţa noastră pe pământ, funcţiile şi atribuţiile fiecăruia în companie sunt doar feluri de a ne ajuta unii pe alţii şi a ne ţine uniţi, şi în final de a ne înţelege şi iubi. Falimentul companiei e moartea noastra pe pământ iar insula pustie e împărăţia cerurilor, unde vom ajunge toţi. Aici toţi suntem goi, nu mai avem nimic (funcţii, averi, bogăţii, respect, etc.) tot ce rămâne este sentimentul unui faţă de altul, amintirea gestului meu faţă de celălalt.

Aici cei buni se vor aduna şi se vor înţelege bine căci aşa au făcut-o şi pe pământ iar cei răi singuri se vor izola căci aşa au făcut-o şi pe pământ. S-au izolat în mândria lor, în egoism, în plăceri, în averi şi-n bogăţii.

Aşa va fi judecata finală. Judecata de apoi făcută de Dumnezeu oamenilor e evaluarea liberătăţii noastre în istorie, spunea Părintele Patriarh Daniel.

(Claudiu Balan)

Tag-uri:, ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: